Scandal la Tismana: Consilier local acuză convocarea ilegală a unei ședințe în care s-a propus un nou împrumut de peste 4,5 milioane lei

Situație tensionată la Tismana, unde consilierul local Victor Sprîncenatu a lansat acuzații grave la adresa conducerii administrației locale, susținând că orașul riscă falimentul financiar. Potrivit unei postări publice, în dimineața zilei de 4 august 2025, la ora 11:00, a fost convocată de urgență o ședință a Consiliului Local Tismana, în condiții considerate de acesta nelegale.

Sprîncenatu susține că ședința a fost anunțată în grabă, printr-un simplu mesaj pe WhatsApp, fără convocator oficial și fără ca documentația aferentă proiectelor să fie transmisă din timp, așa cum prevede Codul Administrativ.

În cadrul întâlnirii, pe ordinea de zi ar fi fost introduse proiecte cu impact bugetar major, printre care și contractarea unui nou împrumut în valoare de 4.500.736 lei, cu o maturitate de 10 ani.

Consilierul atrage atenția că un astfel de credit nu poate fi justificat ca o urgență reală și că ședințele „de îndată” sunt permise de lege doar în cazuri excepționale, precum calamități sau blocaje administrative iminente, nu pentru aprobarea unor proiecte de investiții precum canalizarea, digitalizarea sau revizuirea Planului Urbanistic General. De asemenea, critică și includerea pe ordinea de zi a unui plan strategic pe termen mediu (2025–2027), fără nicio dezbatere publică prealabilă.

„Un împrumut bancar de 10 ani NU este o urgență. Ședințele de consiliu nu sunt tombole cu 'primul venit, primul servit', ci acte publice care presupun legalitate, transparență și răspundere față de cetățeni”, a transmis Sprîncenatu, acuzând presiuni din partea primarului pentru aprobarea împrumutului.

Consilierul a anunțat că a contestat oficial ședința, a sesizat Prefectura și va ataca în instanță orice hotărâre adoptată în aceste condiții. El le transmite cetățenilor că au dreptul să cunoască modul în care sunt luate deciziile care le afectează viitorul financiar și că nu va accepta „voturi ilegale” în numele comunității.

Scandalul de la Tismana readuce în atenție lipsa de transparență și disputele politice tot mai frecvente în administrațiile locale, în contextul gestionării fondurilor publice și a îndatorării unităților administrativ-teritoriale.
 

Vizualizări: 1,038

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: