Schimbări de ultim moment în legea consumatorului vulnerabil

„La solicitarea PSD, Parlamentul a adoptat în regim de urgență Legea consumatorului vulnerabil“, a anunțat biroul de presă al Partidului Social Democrat Gorj.

„Românii au nevoie de această lege pentru a putea face față scumpirilor fără precedent la energie electrică și la gaze. Fără Legea consumatorului vulnerabil, milioane de oameni ar fi înghețat de frig în locuințe, în lunile de iarnă, ca urmare a faptului că cele două servicii au suportat majorări de tarife de peste 100%“, se arată într-un comunicat de presă.

PSD a depus mai multe amendamente la Legea consumatorului vulnerabil. Primul se referă la devansarea intrării în vigoare a Legii, astfel încât protejarea consumatorului vulnerabil să devină operațională înainte de venirea anotimpului rece. „În loc să intre în vigoare la 1 septembrie 2022, amendamentul PSD propune ca legea să intre în vigoare în 30 de zile de la adoptare“, anunță PSD Gorj.

Un alt amendament vizează creșterea plafonului de venituri în care se încadrează consumatorul vulnerabil, de la 810 lei la 1.149 lei/pe membru de familie, iar în cazul gospodăriilor cu o singură persoană de la 1.445 lei la 2.053 lei. „Indexarea anuală automată a pragurilor de venit în care se încadrează consumatorul vulnerabil și a ajutoarelor acordate consumatorilor vulnerabili“, este un al treilea amendament al PSD.

”Este o lege extrem de importantă, care oferă românilor o protecție în fața scumpirilor exagerate la energia electrică și la gaze. M-am gândit în principal la miile de gorjeni care ar fi rămas în frig la iarnă, iar PSD nu putea permite ca această lege să intre în vigoare în 2022, așa cum își dorea guvernul Cîțu, ci am luptat pentru adoptarea ei în regim de urgență. Atât eu, cât și colegii mei parlamentari PSD de Gorj, ne-am implicat alături de ceilalți colegi din Parlament pentru adoptarea Legii consumatorului vulnerabil și mă bucur că am avut sorți de izbândă”, a declarat deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj.

PSD a criticat faptul că, într-o perioadă atât de delicată, partidele de la guvernare au alte preocupări. „În timp ce PNL și USR-PLUS se bat pe ciolanul puterii, PSD rămâne singurul partid responsabil care face o prioritate din rezolvarea problemelor cetăţenilor. PSD a reușit să determine comisiile de Industrii, Muncă și Politică Economică ale Camerei Deputaților să dezbată și să adopte urgent raportul comun, astfel încât Legea consumatorului vulnerabil să ajungă cât mai rapid în plen, pentru adoptare“, se mai arată în comunicatul PSD Gorj.

Vizualizări: 1,004

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: