Schimbări în ceea ce priveşte circulația pe drumurile publice

Legislația referitoare la circulația pe drumurile publice a fost modificată și completată cu privire la obținerea permisului de conducere, începând cu data de 2 martie 2023.

În acest sens, examinatorii vor înregistra audio-video și probele practice în vederea obținerii permisului de conducere pentru categoriile A1, A2 și A.

De asemenea, permisul de conducere pentru categoriile de vehicule C și CE se eliberează de la vârsta de 18 ani, cu înscrierea în acesta a codului național pentru atestarea valabilității categoriei numai în cazul conducerii vehiculului pe teritoriul României în prezența instructorului auto atestat sau a examinatorului din cadrul autorității competente în timpul desfășurării cursului practic, respectiv a probelor practice pentru obținerea certificatului de calificare inițială, denumit în continuare CPI, astfel cum acesta este reglementat de legislația în vigoare sau cu înscrierea codului european armonizat privind deținerea unui CPI.

Permisul de conducere pentru categoriile de vehicule D și DE se eliberează de la vârsta de 21 ani, cu înscrierea în acesta a codului național pentru atestarea valabilității categoriei numai în cazul conducerii vehiculului pe teritoriul României în prezența instructorului auto atestat sau a examinatorului autorității din cadrul autorității competente în timpul desfășurării cursului practic, respectiv a probelor practice pentru obținerea CPI sau cu înscrierea codului european armonizat privind deținerea unui CPI.

După susținerea și promovarea probelor în vederea obținerii permisului de conducere pentru categoriile menționate anterior, titularului i se va emite un permis de conducere în care este înscris codul național, permițându-i să poată conduce pe drumurile publice un vehicul din categoria pentru care a susținut examenul doar pe teritoriul României în prezența instructorului auto atestat sau a examinatorului autorității din cadrul autorității competente în timpul desfășurării cursului practic, respectiv a probelor practice pentru obținerea CPI, conform reprezentanţilor Instituţiei Prefectului-Judeţul Gorj.

Vizualizări: 1,930

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: