Şcoli amendate de ISU Gorj

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj a aplicat amenzi la trei unităţi şcolare de pe raza judeţului în valoare totală de 1.500 lei. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Gorj, s-au efectuat 89 de controale în universităţi, şcoli primare, şcoli gimnaziale, licee, grădiniţe şi after school-uri. „Principalele nereguli constatate în urma celor 89 de controale efectuate la instituţiile de învăţământ din judeţ au fost folosirea instalaţiilor electrice cu improvizaţii şi neverificarea periodică a mijloacelor tehnice pentru stingerea incendiilor. Au fost depistate stingătoare cu termenul de valabilitate depăşit. Unele nereguli au fost remediate în timpul controalelor iar pentru altele au fost fixate termene”, a declarat Mihai Avramescu, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj. Cadrele Inspecţiei de Prevenire din cadrul ISU Gorj au descoperit mai multe nereguli care au fost însă sancţionate cu avertismente. Astfel, nu mai puţin de 200 de unităţi de învăţământ au primit avertisment de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj.

Vizualizări: 109

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: