Se lucrează şapte zile din şapte în cea mai mare carieră de cărbune

Excavatoarele lucrează la foc continuu în cea mai mare carieră de cărbune din Complexul Energetic Oltenia şi, totodată, din România. La Cariera Roşia, lucrează circa 1.500 de angajaţi şi, în acest an, trebuie să scoată peste trei milioane de tone de cărbune. 


Venirea noilor salariaţi este o gură imensă de oxigen pentru carieră. Recunoaşte şi directorul EMC Roşia, Cosmin Trufelea: „Avem opt excavatoare de mare capacitate şi cinci maşini de haldat. Prin angajările care au avut loc în perioada aceasta, la Roşia, au fost angajaţi 128 de tineri care au lucrat şi în străinătate, şi la diferite firme în România. Ne asigură o gură de oxigen, să putem dezvolta cariera deoarece trebuie să funcţionăm cu capacitate maximă la un program de şapte zile, să ne putem realiza obiectivele şi programele pe care le avem în acest an”.


Circa 3,4 milioane de tone de cărbune au în plan oficialii carierei să scoată doar în acest an. „Vom vedea câţi vor ieşi la pensie până la sfârşitul anului. Sper să iasă cât mai puţini să putem să ne dezvoltăm cu cariera, să putem să funcţionăm cu excavatoarele în zona colinară. Aici o să avem un aport mai mare de steril, să putem să ne realizăm programul şi cantitatea de cărbune necesară Termocentralei Rovinari”, a mai spus Cosmin Trufelea, directorul EMC Roşia.  


Guvernul a scris deja ordonanţa de urgenţă care prevede eliminarea cărbunelui din Sistemul Energetic Naţională. Data de 31 decembrie 2030 este termenul limită până la care ţara noastră se angajează că va retrage din exploatare şi va închide definitiv capacităţi pe bază de cărbune de aproape 5.000 de MW.

Galerie foto


Vizualizări: 7,511

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: