Secretele femeilor frumoase

Lasă-te de fumat definitiv! Fumatul îți distruge frumusețea pielii și a dinților. Nici o femeie nu va fi atrăgătoare dacă are pete de nicotină pe dinți, sau dacă are respirația urât mirositoare. O femeie care fumează intens miroase ca o scrumieră. Chiar dacă folosește haine potrivite, chiar dacă se coafează și alege un parfum fin, ea tot va avea un look ,,durˮ, ca al unei persoane care fumează, fără acel farmec feminin. Nicotina este toxică pentru organism. În timp îți distruge dantura, aspectul pielii, plămânii și vederea, tenul va fi uscat și ridat, iar riscul de a dezvolta cancer poate fi destul de mare și determinant ca să te lași din timp de fumat.

Poți fi mai sexy cu ochelari! Se spune despre femeile care poartă ochelari de vedere că sunt foarte sexy. Ce efect incredibil au aceste rame cu lentile transparente asupra chipului unei femei! Potrivit sondajelor de opinie, un sfert din bărbații intervievați sunt atrași de femeile care poartă ochelari deoarece le consideră mai atrăgătoare, intelectuale și sexy. În concluzie, dacă vrei să ai succes la o primă întâlnire cu un bărbat, alege una din variantele de produse eyewear pentru a fi sigură că vei atrage atenția acestuia.

Efectul magic creat de o eșarfă! Accesoriile bine alese fac diferența!

 

Contează foarte mult modul cum te îmbraci și cum îți alegi accesoriile. Pentru a avea un look atrăgător poți recurge la câteva soluții simple care reușesc să schimbe radical un stil: o eșarfă, o pereche de ochelari, o pălărie sau o geantă. Dacă ne referim la eșarfe, aceste accesorii sunt foarte populare în modă, sunt alese de majoritatea vedetelor internaționale, probabil pentru că le creează un look trendy și în plus le ajută să-și ascundă chipul de paparazzi, atunci când nu doresc să fie fotografiate. Pentru a fi sexy îți poți completa ținuta cu o eșarfă elegantă, cu un design interesant, important este modul cum alegi să o porți cu stil, pentru ca prin acest accesoriu să fii mai interesantă și să arăți cool sau în pas cu moda.

Corpul tău merită ce-i mai bun! Ai grijă să bei suficientă apă pentru că aceasta hidratează organismul, menține sănătatea și frumusețea pielii. Mănâncă multe fructe și legume proaspete, care au vitamine A și C, care activează sistemul imunitar al organismului și previn îmbolnăvirea acestuia. Completează-ți dieta cu morcovi, mere, portocale, pătrunjel verde, ardei iute, zarzavaturi verzi, mango, lămâie și avocado – toate aceste alimente au nutrienți esențiali pentru organism.

 

Folosește zilnic o cremă hidratantă pentru ten! Pielea are nevoie de îngrijire, de hidratare pentru a arăta mai bine mai ales după o anumită vârstă. O cremă naturală, de calitate, cu textură bogată, poate ajuta în combaterea ridurilor din jurul ochilor, poate reduce edemul prin efectul intrinsec și de vasoconstricție, poate îmbunătăți aspectul pielii, oferindu-i un aspect strălucitor și sănătos.

Evită stresul, menține-ți starea de bine! Masajul este un răsfăț pentru orice persoană. Pentru a-ți îmbunătăți mobilitatea articulațiilor și pentru a te simți mai plină de energie trebuie să faci un masaj măcar o dată pe săptămână. Poți folosi uleiuri naturale din mușețel, ghimbir, rozmarin, mentă sau eucalipt, pentru că acestea au acțiune calmantă, antiinflamatorie, antiseptică și liniștitoare pentru piele și articulații.

Prin masaj îți relaxezi organismul, îți detensionezi musculatura corpului, îți îmbunătățești circulația sângelui, îți crești mobilitatea articulară și îți menții sănătatea prin combaterea stresului și a oboselii excesive. După cum se știe stresul este dușmanul principal al sistemului imunitar pentru că din cauza lui glandele suprarenale secretă cortizol – o substanță care slăbește rezistența și imunitatea organismului.

Plimbă-te în fiecare zi, măcar o jumătate de oră pe jos! Prin acest obicei te vei simți mai bine, vei avea somnul mai odihnitor, îți vei crește rezistența organismului, vei arăta mai tânără și mai frumoasă.

Vizualizări: 3,076

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Tendințe:

Citește și: