Senator, despre șantierul blocat din Defileul Jiului: Hidroelectrica parcă n-ar vrea investiția

Acuzații dure lansate de senatorul PSD Florin Cârciumaru: „Hidroelectrica lasă impresia că nu vrea să finalizeze investiția din Defileul Jiului”. Cârciumaru a ajuns la această concluzie după ce a văzut lipsa de interes a celor de la Hidroelectrica în demersurile de a debloca șantierele. În plus, societatea a dat în judecată și consiliile județene Gorj și Hunedoara în loc să caute soluții amiabile.

De aproape doi ani, șantierele din Defileul Jiului sunt blocate în ciuda faptului că statul a investit sume colosale în hidrocentralele construite în proporție de peste 80-90%. Investiția a fost sistată de o instanță de judecată pentru că nu respectă normele de mediu.

Senatorul Florin Cârciumaru dă vina și pe Hidroelectrica, pe ai cărei șefi îi acuză că nu își dau silința să deblocheze situația. “Se simte o opoziție, cel puțin așa am perceput-o eu din discuțiile pe care le-am avut și din informațiile pe care le am, o opoziție totală care vine din partea conducerii Hidroelectrica. E ca și când, practic n-ar vrea să ducă la bun sfârșit, să finalizeze această investiție. Când ți-ai dori ca această investiție să se termine mai repede, ar trebui să fie altă preocupare, nu să ne ascundem după hotărâri judecătorești, după darea în judecată. E vorba de peste 200 de milioane de euro, bani plătiți de statul român pe această investiție”, a spus, la TV Sud, Florin Cârciumaru.

În plus, parlamentarul a avut întâlniri cu oficiali din Ministerul Justiției ca să caute soluții și să atace deciziile judecătorești prin care lucrările au fost sistate: „Am avut o discuție cu domnul senator Iriza, cu domnul Nicolicea, propus pentru postul de ministru al Justiției, și cu domnul Cazanciuc, președintele comisiei juridice din Senat, pe tema hotărârilor date de justiție împotriva acestei investiții. O să ducem copiile să vedem ce mai putem face pe această linie, lucru pe care trebuia să-l facă ministerul de mult. Hidroelectrica a dat în judecată CJ Gorj și Hunedoara pentru că au cerut prea multe avize pe care trebuie să le obțină în ideea de a obține din nou autorizație de construcție”.

Vizualizări: 1,942

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: