Și-a lovit vecinul cu un ciocan în urma unui conflict pe drumul public

Judecătoria Târgu-Cărbunești a condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere un bărbat din comuna Bengești-Ciocadia, sat Baloșani, după ce, în septembrie 2021, și-a agresat violent un vecin în urma unui conflict mai vechi.
Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 3 septembrie 2021, pe un drum public din satul Baloșani. Victima, care se deplasa cu autoturismul personal, l-a observat pe inculpat venind din sens opus pe bicicletă. Cei doi aveau o relație tensionată de ani de zile, iar victima a coborât din mașină pentru a-i cere explicații în legătură cu amenințările adresate nepotului său.
După un schimb de replici, victima a fost lovită în cap cu un ciocan și ulterior trântită la pământ, fiind bătută cu pumnii și picioarele. Martorii au intervenit și au separat agresorul de victimă. La fața locului a fost găsit un ciocan de metal cu coadă de lemn, ridicat de polițiști și identificat ca fiind folosit în atac.
Potrivit raportului medico-legal, victima a suferit o plagă deschisă la nivelul capului, echimoze și fractura unei coaste, leziuni care au necesitat între 16 și 18 zile de îngrijiri medicale, fără a-i fi pusă viața în pericol.
Inculpatul, cunoscut cu antecedente penale, a negat că ar fi folosit ciocanul, susținând că victima l-a provocat și că doar a încercat să se apere. Totuși, declarațiile martorilor au confirmat agresiunea, unul dintre ei afirmând că a văzut cu ochii săi cum inculpatul îl lovea pe bărbat cu un ciocan.
Instanța a stabilit o pedeapsă de 6 luni de închisoare, la care s-a adăugat o amendă penală de 7.500 lei (achitată anterior), dar s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 2 ani. În această perioadă, inculpatul va fi obligat să respecte o serie de măsuri de supraveghere, inclusiv să urmeze un program de reintegrare socială și să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunității la primăria locală.
Judecătorii au dispus și confiscarea ciocanului folosit la agresiune, precum și plata a 15.000 lei cu titlu de daune morale și 180 lei daune materiale către victima agresiunii. Totodată, inculpatul va achita cheltuieli judiciare în valoare de 761 lei către stat și 1.500 lei onorariu de avocat pentru partea civilă.
Hotărârea poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Vizualizări: 402
Distribuie Trimite pe WhatsApp