Silvia şi Luţă, moment penibil la „Bravo, ai stil”

Gorjeanca Silvia de la „Bravo, ai stil” a surprins din nou juriul şi publicul cu momentul ei. Silvia s-a apucat de cântat, dar a uitat versurile melodiei atunci când personajul Luţă s-a apucat să se scobească în nas.

Silvia a fost nevoită să reia cântecul, fără negativ. „E un moment penibil, dacă ştiam că mi se întâmplă asta, nu veneam”, a spus Silvia, spunând că vocea o recomandă mai puţin, dar are talentul de a se face uneori penibilă.

Ţinuta i-a fost ca de obicei apreciată de juraţi. „Orice artist care are trac e un profesionist. Ai stil, dai dovadă de creativitate, în seara asta m-ai surprins plăcut”, a spus Cătălin Botezatu. Jurata Iulia Albu i-a dat nota 3, dar ceilalţi trei au evaluat-o cu nota maximă, 5.

Adversara Silviei din emisiune, Marisa, a luat numai note maxime de la juraţi, însă gorjeanca a fost preferata publicului, cu 23,6% din voturi, urmată de Iuliana, cu 22,3%, iar pe ultimul loc se află Marisa, cu 20,6%.

„Bravo, ai stil! All Stars” este difuzată de luni până vineri, de la 16:30, la Kanal D, sâmbăta fiind Gala săptămânii, de la 23:15.

Silvia Oana Popescu este din Rovinari şi s-a remarcat nu doar prin ţinute, ci şi prin stilul conflictual. „Nu vreau să fiu aşa, dar uneori mă năpădesc nervii”, a explicat Silvia în emisiune.

Vizualizări: 1,652

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete:

Citește și: