Sistem de alimentare cu apă nou, dar nefuncțional. Contabila primăriei: Este jenant ce se întâmplă

S-au alocat 2.000.000 de euro pentru modernizarea unui sistem de alimentare cu apă care este nefuncțional. Se întâmplă în comuna Alimpești, unde lucrările la această investiție au început în 2017, când primar era Daniel Floarea, același care va reveni la primărie din septembrie, după ce a câștigat un nou mandat. Aleșii locali au încercat în ultima ședință de Consiliu Local să caute soluții pentru rezolvarea problemei, însă au părăsit sala pe rând, lăsând contabila primăriei să dea explicații.

Vechiul sistem de alimentare cu apă al comunei Alimpești datează din 1990, iar de fiecare dată când apărea câte o avarie, cetățenii aveau la robinet apă cu rugină. Primarul din 2017 al comunei Alimpești a anunțat atunci demararea unei investiții de 2.000.000 de euro, bani cu care urma să se modernizeze sistemul de alimentare cu apă pe o distanță de 35 de kilometri.

Lucrările ar fi trebuit să fie gata încă din 2021, ceea ce nu s-a întâmplat. După șapte ani, autoritățile locale s-au trezit cu un sistem de alimentare cu apă nefuncțional, o investiție nerecepționată și caută soluții.

"Nu trebuie să dramatizăm lucrurile. Am zis ca la diverse să discutăm despre alimentarea cu apă, pentru că vreau să fac niște precizări. Am tot respectul față de cei care ne conduc, dar trebuie să ne explice. La toamnă pleacă unul, vine altul, iar echipa care va veni va prelua aceste deficiențe. Hai să mai rezolvăm din ele până vin ceilalți; nu le-au creat ei, dar poate nici noi", a pledat contabila primăriei în ședința de Consiliu Local.

Primarul care va conduce din toamnă comuna Alimpești este cel care ocupa această funcție și în urmă cu șapte ani, când au început lucrările la alimentarea cu apă, la fel și contabila primăriei, care încearcă acum să găsească soluții peste noapte.

"Lucrarea este în contract, avem semnat un act adițional și nu se face recepția până nu se rezolvă. Dacă nu se racordau oamenii, nu ne dădeam seama de deficiențe și ne trezeam poate la recepție. Eu cred că la recepție vor fi oameni de bună credință și nu vor semna pentru o lucrare nefuncțională", a mai adăugat contabila primăriei Alimpești în ședința de Consiliu Local.

Cu un sistem nou de alimentare cu apă nefuncțional, aleșii locali, plictisiți de pledoaria contabilei și nepăsători la problema cetățenilor care au probleme cu apa în plină vară caniculară, au părăsit sala unul câte unul fără nicio reacție.

"Nu vă ridicați să plecați. Ședința este o dată pe lună și durează maxim 2-3 ore. Este jenant ce se întâmplă. Poate persoanele care au părăsit sala au totuși probleme personale", a concluzionat contabila primăriei.

Cu probleme nerezolvate, prezență formală și un du-te-vino în sală, în comuna Alimpești s-a mai bifat o ședință ordinară de Consiliu Local, ceea ce înseamnă câteva sute de lei în buzunarul aleșilor locali.

Primarul încă în funcție, Victor Drăgulescu, nu a fost de găsit încă de la alegerile din iunie, atunci când a pierdut lupta electorală cu fostul edil Daniel Floarea.

Vizualizări: 3,352

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: