Şoferii profesionişti îşi pot face analizele la Târgu Jiu

Veste bună pentru şoferii profesionişti din Gorj! Începând cu această săptămână conducătorii auto profesionişti nu mai sunt nevoiţi să meargă la Severin sau Craiova pentru a-şi completa fişele medicale anuale, asta pentru că în cadrul Spitalului Judeţean Târgu Jiu a fost întocmită Comisia pentru Siguranţa Circulaţiei. Fişa medicală se întocmeşte într-o singură zi, iar taxa pentru eliberarea avizelor este de 250 de lei. Conducerea spitalului speră ca această comisie să rotunjească veniturile unităţii cu peste 20.000 de lei/lună.

Comisia pentru Siguranţa Circulaţiei funcţionează în cadrul Ambulatoriului din Spitalul Judeţean Târgu Jiu începând cu data de 15 septembrie. Din această comisie fac parte şase medici specialişti, preşedintele acesteia fiind Gabriel Iliescu, medic psihiatru. Potrivit conducerii spitalului, avizul medical pentru şoferii profesionişti se eliberează într-o singură zi. „Comisia pentru Siguranţa Rutieră a fost avizată de către Ministerul Transporturilor în urma unui control efectuat la Târgu Jiu. Comisia are ca obiect eliberarea avizelor de aptitudine medicală şi psihologică, în urma examinărilor de specialitate pentru personalul cu atribuţii în siguranţa rutieră. Este vorba despre şoferii profesionişti care până acum mergeau la Severin şi la Craiova, anual, pentru a-şi obţine atestatul. Din comisie fac parte 6 medici specialişti, iar examinările medicale se fac într-o singură zi. Controalele medicale se efectuează în baza unor programări”, a declarat Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Judeţean Târgu Jiu. Comisia funcţionează de luni până joi, între orele 15.30-19.00, în Ambulatoriul spitalului.

VENITURI

Conducerea Spitalului Judeţean Târgu Jiu estimează că veniturile unităţii vor creşte semnificativ odată cu înfiinţarea acestei comisii. „Taxa pentru eliberarea avizelor este de 250 de lei. Comisia pentru Siguranţa Circulaţiei vine atât în sprijinul instituţiilor, a şoferilor profesionişti, cât şi a spitalului. Ne aşteptăm ca această comisie să ne aducă peste 20.000 de lei/lună din taxele încasate pentru eliberarea avizelor”, a mai precizat Tiberiu Tătaru.

Vizualizări: 2,426

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: