Sportiv gorjean pe podium, la lupte libere

Ionuț Stăvaru, elev la Liceul cu Program Sportiv (LPS) din Târgu Jiu, s-a clasat pe locul III la Campionatul Național Școlar de Lupte Libere, ce a avut loc la Sfântu Gheorghe. Competiția a fost rezervată cluburilor sportive școlare și liceelor cu program sportiv. Clubul Școlar Sportiv Târgu Jiu a participat cu patru sportivi la această competiție. Este vorba de Cornescu Teodor, Marian Minea şi Gabriel Smeadă, care au concurat la categoria 85 kg, și Ionuț Stăvaru, la categoria 58 kg. Ultimul a reușit să obțină locul III, după ce i-a învins pe sportivii legitimați la Liceul cu Program Sportiv Craiova şi Clubul Școlar Sportiv Roman. Ionuţ a fost învins de Clubul Sportiv Școlar Constanța, iar în finala mică a trecut de Clubul Școlar Sportiv Hunedoara.

Ionuț Stăvaru este elev la Liceul cu Program Sportiv din Târgu Jiu, în clasa a XI-a. Profesorii Rareș Voicescu şi Sorin Vlădoiu au contribuit la succesul și pregătirea sportivului. „Ionuț Stăvaru își confirmă încă o dată valoarea. Anul trecut, în aceeași perioadă, a ocupat locul I la 58 kg, la aceeași competiție, care s-a desfășurat la Timișoara”, a declarat profesorul Rareș Voicescu.

Galerie foto


Vizualizări: 1,188

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: