Stamatie rămâne după gratii, secretar la Turceni a ajuns unul de la Urbanism

Curtea de Apel Craiova a respins ieri recursul făcut de secretarul Primăriei oraşului Turceni, Remu Stamatie, acesta urmând să rămână în arest preventiv pentru 30 de zile. Stamatie a fost reţinut şi ulterior arestat preventiv în urma unui flagrant organizat joia trecută de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, el primind 14.000 de lei de la un avocat care urma să deruleze un contract de asistenţă judiciară de circa 50.000 de lei cu Primăria Turceni.  Primarul oraşului Turceni, Ion Iordache, a declarat că a decis ieri ca noul secretar al oraşului să fie Grigore Mateişescu, angajat al Serviciului Urbanism. Mateişescu are studii de drept administrativ şi va fi ajutat în activitatea sa viitoare de juriştii Primăriei. Edilul spune că juriştii cu care Primăria colaborează nu sunt funcţionari publici şi din această cauză nu au putut fi propuşi pentru postul rămas vacant după arestarea lui Stamatie.
 


Vizualizări: 188

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: