SURSE: Răuţ şi Lăzăroiu forţează semnarea actelor adiţionale

Salariaţi din bazinele Jilţ şi Motru susţin că directorii de resurse umane din CE Oltenia - Ion Răuţ şi Divizia Minieră - Constantin Lăzăroiu, se duc personal în cariere unde, împreună cu directorii de acolo, fac presiuni asupra salariaţilor care nu au semnat actele adiţionale cu salarii reduse. "Suntem ameninţaţi cu mutarea la alt loc de muncă. DNA ar trebui să se sesizeze. Chiar nu ne apără nimeni?", a sesizat un salariat al CE Oltenia.

Reamintim că Directoratul CE Oltenia a decis tăierea a mii de salarii fără renegocierea contractului colectiv de muncă. Asupra salariaţilor au fost exercitate presiuni pentru a accepta semnarea unor acte adiţionale la contractele individuale de muncă. ITM a stabilit că tăierile sunt ilegale doar până în momentul semnării actelor adiţionale de către salariaţii afectaţi. Sindicatele din mine-energie au ameninţat cu plângeri penale, dar nu au făcut nimic în acest sens. Lipsiţi de apărarea instituţiilor statului şi a sindicatelor, salariaţii semnează unul câte unul. Cei care nu vor semna până la 6 iulie, termen dat de ITM pentru intrarea în legalitate, vor primi înapoi banii reţinuţi ilegal pe aprilie şi mai.

Conducerea CE Oltenia a dat dispoziţia realizării unor situaţii cu salariaţii care nu au semnat actele adiţionale, pentru a-i discredita în presă în următoarele zile, în cazul în care au avut mai multe măriri de salarii în ultimii ani.

Vizualizări: 114

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: