Târgu Jiu: Dezinteres pentru produsele de igienă

Târgujienii nu se arată interesați de pachetele cu produse de igienă acordate de la Uniunea Europeană. Astfel de pachete sunt destinate persoanelor defavorizate, însă puțini au fost cei care le-au și ridicat. Nici la cele de alimente, cetățenii nu s-au prea îngrămădit.

Dezinteres total pentru ajutorul acordat de Uniunea Europeană. Cetățenii din municipiul Târgu Jiu a căror situație financiară nu este una tocmai bună par să nu fie preocupați de pachetele cu produse de igienă corporală, dar nici de cele cu alimente.

Directorul Direcției Publice de Protecție Socială Târgu Jiu, Alina Toader, spune că produsele vor putea fi distribuite până în data de 8 august, în caz contrar vor ajunge la alte categorii de cetățeni.

”Din păcate, nu am reușit să împărțim acele produse pentru primele două categorii de cetățeni. Este vorba despre cei cu ajutor social și beneficiarii alocației pentru susținerea familiei. Pe lângă cele de igienă, avem și produsele alimentare. Chiar mă așteptam să fie o mai mare deschidere din partea beneficiarilor pentru aceste produse, mai ales că, de fiecare dată când am avut alimente, oamenii au fost mult mai receptivi. Ca termen în care ei pot ridica aceste produse este data de 8 august. După această dată putem să distribuim produsele care ne rămân în stoc persoanelor cu handicap. Aceste produse sunt distribuite în incinta stadionului, spațiul este dotat cu aer condiționat, doar să vină beneficiarii să le ridice”, a spus Alina Toader, directorul DPPS Târgu Jiu.

Pachetele de igienă corporală conțin: periuțe de dinți, pastă de dinți, săpun lichid, șampon de copii, șampon de adulți și detergent de rufe. La nivelul județului Gorj au ajuns aproximativ 21.000 de cutii cu astfel de produse.

Vizualizări: 2,180

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: