Târgu Jiu: Iluminatul public, pornit și ziua!

Situație ciudată la Târgu Jiu. În plină zi, iluminatul public e încă pornit. Nu în doar câțiva stâlpi, ci în tot orașul. Toate becurile sunt aprinse la orele prânzului, spre nedumerirea localnicilor. Asta în timp ce, noaptea trecută, au fost cartiere unde iluminatul nu a funcționat.

Mai mulți târgujieni au sesizat problema pe Facebook, unde au postat fotografii cu lămpile stradale aprinse pe timpul zilei. Oamenii s-au revoltat mai ales în contextul în care prețul energiei electrice este tot mai mare, iar factura este plătită cu bani publici. Până la această oră, oficial, municipalitatea nu a avut nicio reacție privind această situație.

Potrivit unor surse, ar fi avut loc o avarie la rețeaua electrică și se fac lucrări pentru remedierea problemelor.

Actualizare 15.00: Primarul Marcel Romanescu a explicat că se fac lucrări la rețeaua electrică. "Iluminatul stradal este pornit în acest moment la Târgu Jiu ca urmare a unor lucrări pe rețea pe care le execută distribuitorul de energie electrică.
Având în vedere unele probleme apărute serile trecute, a fost necesară intervenția de urgență.


Asemenea intervenții se fac doar sub tensiune, motiv pentru care iluminatul stradal rămâne funcțional până la finalizarea lucrărilor.


Avem în derulare, în acest moment, un proiect cu finanțare europeană menit să modernizeze rețeaua de iluminat la nivelul municipiului Târgu Jiu, costurile urmând a fi reduse cu peste 40%. Totodată, de fiecare dată când modernizăm o stradă, investim și în iluminatul din zonă pentru modernizare și reducerea costurilor, urmând ca și problemele din rețea să dispară".

Galerie foto




Vizualizări: 1,663

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: