Taximetru căzut într-un canal de lângă Motru

O mașină a ajuns marți într-un canal de pe raza comunei Cătunele din județul Gorj. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj a intervenit cu o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD, la fața locului mergând și o ambulanță. Două victime erau încarcerate.

“Din cercetările efectuate de către polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 22 de ani, din orașul Motru, în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal 108 Lupoaia, din direcția Cariera Motru - orașul Motru, într-o curbă periculoasă la dreapta nu a adaptat viteza, a pierdut controlul autoturismului și a părăsit partea carosabilă, plonjând într-un șanț de acumulare a apei pluviale”, arată IPJ Gorj.

A rezultat rănirea conducătorului auto, precum și a unui bărbat, de 20 ani, din localitatea Florești, județul Mehedinți, pasager al autoturismului. Cei doi bărbați au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Din cauza stării de sănătate, conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, urmând să-i fie recoltate biologice de sânge.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Galerie foto



Vizualizări: 5,100

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: