Toamnă cu recorduri istorice de caniculă în România

Fenomenele meteorologice extreme sunt tot mai frecvente şi în România, acestea fiind provocate de schimbările climatice cauzate de încălzirea globală. Manifestările meteo neobișnuite par să devină ceva curent, iar anul acesta şi toamna va fi un anotimp al recordurilor.

Elena Mateescu, director al Administrației Naționale de Meteorologie, a precizat la Digi 24 că pe 1 septembrie s-au înregistrat, la nivelul temperaturilor maxime, cele mai ridicate valori de până în prezent, respectiv 39,3 grade Celsius la Zimnicea şi 39,1 la Giurgiu.

Din cele 8 luni, până în prezent, în fiecare lună, la nivelul României, abaterile termice s-au situat între 0,5 până 3,9 grade Celsius. Acest lucru se întâmplă de la an la an și se înregistrează nu numai în lunile de vară, ci chiar în luni de iarnă, abateri termice semnificative, mai mari de două grade.

Bogdan Antonescu, expert în fenomene meteo extreme şi climatolog, a explicat că aceste schimbări climatice sunt lucruri despre care se vorbeşte de 10 - 20 de ani și este clar că lucrurile acestea vor evolua.

Schimbările climatice vor continua, sau cel puțin asta indică majoritatea studiilor pe care le au climatologii în prezent, că lucrurile se vor înrăutăți. Vor urma mai multe valuri de căldură în viitor, mai intense, cu lungime mai mare şi cu perioade de secetă. Vom urma, de asemenea, în anumite regiuni, mai multe fenomene extreme, probabil precipitații intense, dar și grindină de mari dimensiuni și tornade, a mai precizat climatologul.

În primele zile ale toamnei 2020, trei zile la rând s-au înregistrat și la nivelul minimelor și la nivelul maximelor, la multe stații meteorologice, respectiv la 14 pe ziua de 1 septembrie şi la 23 pe 2 septembrie, recorduri care confirmă tendința fenomenului de încălzire globală.

În acest an, de la o lună la alta, și de la un sezon la altul, au existat variații semnificative care au predominat lunile în care temperaturile medii au avut abateri termice pozitive, exceptând doar luna mai.

Vizualizări: 1,469

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: