Toți salariații primăriei, puși de Romanescu să dea testare

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, vrea ca toți salariații instituției să dea o testare, pentru că sunt angajați care nu par să fie pregătiți pentru domeniul în care lucrează. “Mă gândesc la o testare pentru toți angajații Primăriei Târgu Jiu. I-am dat doamnei Grecu, director de personal, posibilitatea să găsească o astfel de soluție, pentru o evaluare. Înainte de avaluarea finală și acel raport pe care îl fac, vreau să fie și o testare a cunoștințelor, pentru că s-ar putea să fie ceva probleme la unii angajați”, a spus primarul.

Marcel Romanescu a spus că pe viitor evaluările vor fi mai dure, asta după ce a dat deja calificativul “nesatisfăcător” unor directori: “Evaluările vor fi din ce în ce mai dure, pentru că nu vreau angajați care răspund după cum bate vântul. Să nu credeți că doamnei Narcisa Cristea i-am dat un calificativ nesatisfăcător pentru că nu mi-au plăcut ochii dânsei sau că nu colabora cu mine. Nu, am suficiente argumente și le voi prezenta în fața instanței”.

Primarul pare deranjat și de faptul că 42 de salariați l-au notificat cu privire la niște indexări care le-ar fi adus în plus 12 lei pe lună. Romanescu spune că le-ar fi dat aceste majorări, dar legislația este ambiguă și a cerut precizări. (A.A.)

Vizualizări: 3,072

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: