Trei ordine de protecție în aceeași zi

Polițiștii gorjeni au emis marți trei ordine de protecție împotriva unui fiu violent și a doi soți agresivi. Mai întâi, polițiștii din Târgu Jiu au fost sesizați, prin apelul 112, de către o femeie de 57 de ani, din comuna Runcu, cu privire la  faptul că a avut un conflict cu fiul său.

În urma verificărilor efectuate -a stabilit faptul că un bărbat de 36 de ani, din comuna Runcu, pe fondul unui conflict spontan, ar fi exercitat acte de violență asupra mamei sale. Acesta s-a ales cu dosar penal pentru violență în familie.

Tot la 112 a apelat și o femeie de 60 de ani, din comuna Câlnic, reclamând că a avut un conflict cu soțul său. Cu ocazia verificărilor efectuate de către polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurala Târgu Jiu, s-a stabilit faptul că un bărbat de 67 de ani, din comuna Câlnic, pe fondul consumului de alcool, ar fi exercitat acte de violență asupra soției sale. Și în această cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Și tot marți, polițiștii au fost sesizați de către o femeie de 64 de ani, din comuna Plopșoru, cu privire la faptul că soțul său a amenințat-o cu acte de violență. Pe fondul consumului de alcool, bărbatul de 66 de ani ar fi amenințat-o cu bătaia pe soția sa, creându-i o stare de temere. În cauză au fost  întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

În toate cele trei cauze, polițiștii au emis ordine de protecție provizorie, pe o perioadă de 5 zile.

Vizualizări: 970

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: