Un primar anunță că va trece la catedră. Motivul

Un primar susține că va trece la catedră pentru a preda ore de fizică, la școala din localitate, motivând că se confruntă cu lipsa cadrelor didactice.
Orașul Hârșova, din județul Constanța, se confruntă cu o criză severă de profesori calificați. Pentru a face față acestei situații, primarul Viorel Ionescu, a decis să predea el însuși temporar orele de fizică la una dintre școlile din localitate, deși nu este profesor calificat.
Edilul a explicat că aceasta este o soluție provizorie, valabilă până când vor fi angajați profesorii necesari. Viorel Ionescu a precizat că face acest lucru din pasiune pentru fizică și din dorința de a sprijini comunitatea locală, fără a urmări un câștig financiar.
”Este o provocare pe care am primit-o și de la profesoara mea de fizică, în urmă cu mai mulți ani de zile, pentru că am fost un elev care a luat BAC-ul cu nota 10 la fizică și am fost și un student de nota 10 la această materie, dar atunci am refuzat și am ales să urmez un alt drum.
Acum, temporar, pentru că fizica rămâne o mare pasiune pentru mine, am fost de acord să sprijin comunitatea mea, dacă pot și în acest mod, acceptând să predau câteva ore de fizică, la una din școlile din oraș, unde au rămas ore libere, neocupate de alți profesori până la data de 8 septembrie”, a transmis primarul Ionescu, într-o postare publică pe rețelele sociale.
Sursa: Edupedu.ro – [https://educatieprinlectura.ro/stiri/pentru-ca-a-ramas-fara-profesori-calificati-un-primar-a-decis-sa-predea-el-la-scoala](https://educatieprinlectura.ro/stiri/pentru-ca-a-ramas-fara-profesori-calificati-un-primar-a-decis-sa-predea-el-la-scoala)
Vizualizări: 846
Distribuie Trimite pe WhatsApp