Un deputat de Gorj îi scrie președintelui Iohannis

Au trecut șase luni de când o mână de mineri și energeticieni protestează în Piața Prefecturii Gorj, cerând adoptarea unei legi care să permită pensionarea la 52 de ani a celor care au muncit în termocentralele pe cărbune și în carierele miniere.

Au obținut legea, aceasta fiind în prezent la promulgare la președintele Klaus Iohannis. Deputatul USR Gorj, Radu Miruță, i-a scris președintelui, cerându-i promulgarea legii.

“Cunosc preocupările dumneavoastră, ale Administrației Prezidențiale privind tranziția verde în România, găsirea celor mai bune soluții legislative și de politici publice pentru succesul acestui proces, decisiv pentru dezvoltarea sustenabilă a României. Acest proiect de lege, aflat pe masa dumneavostră în procedură de promulgare, este unul extrem de important pentru obiectivul descris mai sus. El ar ajuta inclusiv la operaționalizarea planurilor privind tranziția energetică justă în județele Gorj și Hunedoara”, scrie Radu Miruță.

Acesta amintește că, fără pensionarea anticipată, mii de oameni ar rămâne fără locuri de muncă, în Gorj neexistând alternative la Complexul Energetic Oltenia.

Vizualizări: 2,423

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: