Un drum național se asfaltează după mai bine de un deceniu

Drumul Național 67B care face legătura între Scoarța, Drăgășani și Pitești a intrat în modernizare. Șoseaua a fost în litigiu și timp de 13 ani n-a putut fi reabilitată. Drumarii, pentru că n-au avut-o în administrare, n-au putut decât să cârpească drumul care străbate patru județe și e văzut ca un traseu de off-road de mulți participanți la trafic.

DN 67B este unul dintre cele mai degradate drumuri naționale. Șoferii nevoiți să-l tranziteze s-au plâns de multe ori de starea în care este acest drum, au făcut și petiții online pentru repararea acestuia, dar mai bine de un deceniu nu s-a putut interveni serios pe acest tronson. 

Şoseaua străbate patru judeţe: Gorj, Vâlcea, Olt şi Argeş. Cel mai grav e în Gorj, unde cei aproape 50 de kilometri de drum sunt din gropi, denivelări şi şanţuri. 

A fost făcută licitație pentru modernizarea celor aproximativ 188 de kilometri, dar firma nu s-a ținut de lucrări, n-a făcut nimic și a intrat în insolvență, iar proiectul a rămas în aer. Vin drumarii acum cu vestea mult așteptată de șoferi: “Secția de Producție din cadrul DRDP Craiova execută lucrări de reparații asfaltice cu mixtură caldă, produsă în stația proprie de asfalt, pe DN 67B, pe raza SDN Târgu-Jiu. Reamintim ca DN 67B a reintrat în administrarea DRDP Craiova după 13 ani, timp în care nu am avut voie să facem lucrări de reabilitare”, anunță DRDP Craiova.

Galerie foto



Vizualizări: 3,451

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: