Un drum nou în România, deschis circulației

O nouă şosea a fost deschisă în România. Drumul Apusenilor, pentru că despre el este vorba, a fost finalizat după doi ani de lucrări. Acesta are o lungime de 25 de km şi face legătura între judeţele Cluj şi Bihor.


Drumul Apusenilor începe de la intrarea în localitatea Valea Drăganului și ajunge până la limita cu județul Bihor. Şoseaua impresionează prin numeroasele peisaje şi zone turistice.

De asemenea, s-au construit 9 kilometri de trotuare, au fost modernizate 80 de podețe și șapte poduri. Pe marginea șoselei sunt stații de autobuz, parcări și parapeți metalici. Lucrările s-au ridicat la 132 de milioane de lei.



Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat: "Drumul Apusenilor, un drum important care leagă județul Cluj de județul Bihor. Permite accesul în peste 280 de locuințe. Pentru că leagă două județe importante, drumul oferă și posibilități de dezvoltare turistică și economică. Proprietarii pensiunilor deja se gândesc la clienții care, furați de peisaj, vor poposi la ei. E un lucru benefic pentru zonă pentru că știți cum îi, dacă nu ai drumuri, nu vine nimeni să își rupă mașinile pe aici prin zona noastră", potrivit digi24.

Vizualizări: 1,946

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: