Un primar vrea să facă oameni de afaceri din persoane fără venituri

O primărie din Gorj a obţinut finanţare europeană pentru desfăşurarea unui proiect social în valoare de 1.000.000 de euro. Proiectul va fi implementat în localitatea Bustuchin pe o perioadă de 3 ani, timp în care vor fi susţinute persoanele fără posibilităţi materiale, iar 10 dintre acestea vor fi transformate în oameni de afaceri.

În cadrul acestui proiect social vor fi angajate 25 de persoane care vor oferi servicii grupurilor ţintă din comuna Bustuchin. "O să angajăm îngrijitori, asistenţi medicali, profesori, asistenţi sociali, pentru că avem un grup ţintă de aproximativ 290 de persoane şi avem câte un îngrijitor sau un angajat la 10 persoane cu probleme sociale. Să vă dau un exemplu, va merge un îngrijitor la acei bătrâni singuri, să se asigure că au curăţenie, că au ce mânca, le duce alimente că avem buget şi pentru aşa ceva", a precizat Ion Ciocea, primarul din Bustuchin.

Mai mult decât atât, o parte dintre aceste persoane din grupul ţintă vor trebui să-şi facă o afacere în perioada de implementare a proiectului. "Ce mi se pare foarte interesant este faptul că 10-12 persoane cu venituri reduse, din cadrul proiectului, trebuie să le facem "oameni de afaceri", adică să-şi deschidă o afacere. Ne gândim la o vulcanizare, o spălătorie, o făbricuţă de pahare de unică folosinţă sau mai ştiu eu ce. La finalul proiectului aceştia nu mai sunt persoane cu probleme sociale, ci antreprenori.", a mai spus Ion Ciocea.

În cadrul aceluiaşi proiect, elevii din comuna Bustuchin vor învăţa să înoate la bazinul din cadrul centrului de recuperare a persoanelor cu dizabilităţi.

Vizualizări: 3,783

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: