Vîlceanu invită liderii sindicali la discuții pe legea pensiilor

Reîncep protestele minerilor și energeticienilor la Târgu Jiu, după ce au aflat că mult așteptata lege care să le reducă vârsta de pensionare la 52 de ani a fost pe jumătate păcăleală. Salariații CE Oltenia au obținut încadrarea în condiții speciale pe viitor, dar nu se pot pensiona la 52 de ani în baza muncii de până acum în cariere miniere și termocentrale.

Sindicatele din Complexul Energetic Oltenia au primit o invitație la discuții pe această temă de la Dan Vîlceanu, președintele PNL Gorj și ministru de Finanțe.

Discuțiile ar urma să aibă loc abia pe 2 octombrie. Nu este clar ce semnal transmite Vîlceanu, care a spus tot timpul că legea nu este bună, pentru că pensionarea a mii de salariați ar duce la închiderea termocentralelor.

Nicu Bunoaica, președintele Sindicatului Solidaritatea 2013, a obținut autorizație de protest începând de luni, timp de cinci zile, între orele 16.00 și 18.00, în Piața Prefecturii Gorj. La protest pot participa cel mult 500 de persoane.

Vizualizări: 4,330

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: