Violonistul care a cântat în fața Papei vine la Hobița

Celebrul violonist Alexandru Tomescu a cântat în Capela Sixtină în fața noului Papă. Tomescu va ajunge, în această lună, și în județul Gorj, acasă la Brâncuși. Hobița e una dintre locațiile alese și în acest an pentru noul turneu Stradivarius. Evenimentul va avea loc pe 14 iunie.

Alexandru Tomescu a mărturisit că în Capela Sixtină nu a cântat cu celebra vioară. „Din cauza timpului prea scurt, procedurile nu permit ieșirea Stradivariusului într-un timp așa de scurt. L-am luat pe al meu Jack. Este vioara mea care «s-a născut» într-un butoi de whisky Jack Daniels”, a povestit Tomescu pentru Hotnews.

Violonistul român Alexandru Tomescu este solist concertist al Orchestrei Radio România de 20 ani și este decorat cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler. 

În 2023, el a câștigat din nou competiția Stradivarius Elder-Voicu, având astfel privilegiul de a cânta cinci ani cu această vioară. Începând cu 10 iunie 2025, Tomescu începe „Rapsodiile”, Turneul Stradivarius 2025. Alexandru Tomescu va cânta cu vioara Stradivarius în peste 20 de locuri din România.

Vizualizări: 415

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: