Zeci de elevi de la Motru vor să-l promoveze pe Brâncuşi la Strasbourg

Peste douăzeci de elevi de la Colegiul Tehnic din Motru s-au înscris în cadrul proiectului de talie internațională Euroscola. Liceenii își propun să promoveze operele și filosofia lui Constantin Brâncuși. Au ales o denumire sugestivă pentru proiectul lor: „Infinitul Păsării Măiastre”.

Nu este pentru prima dată când școala se implică în astfel de proiecte. Anul trecut, în cadrul aceluiași proiect, alți elevi au fost să vadă Parlamentul European de la Strasbourg. „Tema proiectului este promovarea patrimoniului cultural. Noi am ales să-l promovăm pe Constantin Brâncuși pentru că este simbolul județului, un simbol al țării. Ne-am intitulat ca echipă «Infinitul Păsării Măiestre» ca să fim cât mai reprezentativi. Dacă în anii trecuți, se făceau tricouri, noi am dorit să îmbrăcăm ia de Ziua Internațională a Iei. Vrem să ducem cât mai departe mândria de a fi român”, a declarat profesorul coordonator Mihaela Crăciunescu. 

Și profesorul Nicolae Ruşeţ îi coordonează pe elevii de la Colegiul Tehnic Motru care își propun ca prin intermediul concursului Euroscola să promoveze operele lui Constantin Brâncuși.  În proiect sunt elevi olimpici. În total, este vorba despre 24 de liceeni.  „Noi considerăm că sculptorul Constantin Brâncuși este artistul reprezentativ al românilor prin diversitatea temelor abordate și prin originalitatea lor”, ne-a declarat Ioana Rușeț, elevă la Colegiul Tehnic din Motru. „Am ales să fac parte din acest proiect pentru că am vrut să-mi ajut școala în această activitate. Să câștigăm, ca anul trecut, acest proiect. Ne dorim să mergem la Strasbourg și să vedem Parlamentul European”, ne-a mărturisit Alexandru Guțoiu, olimpic la lingvistică.

Vizualizări: 2,799

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: