Zeci de producători expun la Baia de Fier

Baia de Fier găzduiește vineri, de la ora 11.00, un târg la Căminul Cultural. Organizatorii vor ca prin acest târg să promoveze meșteșugurile și ocupațiile tradiționale ale oltenilor de sub munte.

Sunt așteptați la această acțiune 30-40 de meșteri populari și producători locali. Aceștia vin cu siropuri, dulcețuri, produse tradiționale din carne de porc, produse lactate și produse artizanale. Organizatorii au dezvoltat evenimentul de la an la an și spun că se urmărește susținerea meșteșugarilor în promovarea produselor proprii, precum și conservarea și stimularea promovării mai largi a tradițiilor autohtone.

Printre produsele nealimentare prezentate de artizani locali se vor număra globurile din sticlă și pâslă, dar și alte decorațiuni de sezon sau produse hand-made. Pentru cei care însă sunt în căutare de gustoasele preparate alimentare, producătorii aduc la Baia de Fier produse din carne de porc afumate în afumătoare tradițională, cu foc din rumeguș de lemn de fag, brânzeturi proaspete din lapte de capră sau de oaie, fructe și legume de sezon, miere, vinuri și țuică de prune, murături asortate și zacuscă și sucuri naturale.

Începând cu ora 12.00 la Căminul Cultural are loc în cadrul evenimentului și un spectacol susținut de Ansamblurile folclorice din Polovragi și Baia de Fier, dar și de către grupuri de copii de la școlile din comună.

Organizatorii sunt: Primăria comunei Baia de Fier, Grupul de Acțiune Locală Parâng, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Primăria Baia de Fier, Primăria și Consiliul Local Polovragi, ATOM, Căminul Cultural Polovragi, Căminul Cultural Baia de Fier și Liceul Tehnologic din Baia de Fier.

Dacă vreți să petreceți ziua de Sfântul Nicolae într-o atmosferă traditională și un peisaj extraordinar, atunci vă invităm să veniți la Baia de Fier începând cu ora 11.00 la Căminul Cultural.

Vizualizări: 2,394

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: