ZERO proiecte din Gorj pentru granturile OMV Petrom

Autorităţile locale şi instituţiile publice din Gorj nu par a fi interesate de granturile de până la 45.000 de euro oferite de OMV Petrom în cadrul competiţiei naţionale de proiecte „RO SMART în Ţara lui Andrei”. Conform reprezentanţilor companiei, nu există nici un proiect depus din Gorj. Dar, nu este târziu. Data limită de înscriere în competiţie este 23 octombrie.

Se pot înscrie organizaţii neguvernamentale, instituţii publice, autorităţi ale administraţiei publice locale sau unităţi şi instituţii de învăţământ din sistemul de stat din orice localitate din România. Persoanele fizice se pot înscrie în competiţie în parteneriat cu una dintre entităţile menţionate anterior.

Soluţiile înscrise pot urmări direcţii precum: eficientizarea consumului de resurse, îmbunătăţirea serviciilor publice, crearea unui cadru mai conectat între cetăţeni - administraţiile publice, monitorizarea şi gestionarea eficientă a datelor, creşterea calităţii vieţii cetăţenilor din comunitate. Iniţiatorii pot propune proiecte în opt domenii pentru dezvoltarea sustenabilă a ţării: educaţie, infrastructură, sănătate, siguranţă, transport, agricultură, energie şi mediu.

Valoarea totală a granturilor oferite în cadrul acestei competiţii este de 400.000 de euro. Toate detaliile legate de competiţie, modalitatea de înscriere a proiectelor cât şi documentele necesare înscrierii se găsesc pe site-ul www.taraluiandrei.ro.

Vizualizări: 445

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: