Zi cu două proteste la Târgu Jiu

Sindicatul Europol – Filiala Gorj va organiza un protest miercuri la Târgu Jiu, între orele 10.00-11.30. Europol protestează în toată țara împotriva înghețării veniturilor în 2021.

Tot miercuri și tot în Piața Prefecturii, dar între orele 12.00-13.00, va fi un protest al Ligii Pensionarilor din județul Gorj și Asociației Pensionarilor "Speranța" din municipiul Motru.

„Ambele manifestații de protest au fost avizate conform prevederilor legale și se vor desfășura în Piața Prefecturii din municipiul Târgu Jiu în intervalele orare specificate. Reamintim că în perioada stării de alertă, organizarea de mitinguri și demonstrații se realizează cu un număr de maxim 100 de persoane“, a transmis Inspectoratul Județean de Jandarmi Gorj.

Jandarmii gorjeni vor acționa pentru asigurarea măsurilor de ordine publică, pentru protecția participanților și pentru prevenirea și combaterea incidentelor care ar putea să afecteze climatul de ordine și siguranță publică.

„Recomandăm participanților să acorde o atenție sporită și să respecte măsurile de prevenire și combatere a răspândirii COVID- 19, să poarte masca de protecție și să respecte distanțarea fizică față de alte persoane prezente“, mai arată sursa citată.

Vizualizări: 1,810

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: