Ziua de 5 Octombrie în istorie


În 1830 a încetat din viaţă cărturarul şi memorialistul Dinicu Golescu.

În 1918 Declaraţia de independenţă a Transilvaniei, adoptată de Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român din Transilvania în şedinţa din 29 septembrie de la Oradea, este citită în Parlamentul ungar de la Budapesta de dr. Alexandru Vaida-Voievod.

În 1947 se constituie Cominformul (Centrul de Informaţii al Comunismului Internaţional), unealta stalinista de subordonare a partidelor comuniste din lume.

Cominform


Cominform-ul a fost prima autoritate oficială a mișcării internaționale comuniste de la dizolvarea Cominternului și a confirmat noile realități după cel de-al Doilea Război Mondial - în special crearea Blocului Comunist de Est. A activat între 1947 și 1956. Estesuccesorul Cominternului.

După desființarea Cominternului, în mai 1943, Stalin a avut grija ca activitatea Internaționalei să nu dispară, de aceea, s-a organizat prima consfătuire postbelică a nouă lideri ai partidelor comuniste din URSS, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, România, Bulgaria, Iugoslavia, Franța și Italia, unde s-au pus bazele Biroului de Informații al partidelor comuniste. Ca dovadă a eurocentrismului organizației, partidele comuniste din China și din Vietnam nu au fost invitate. Crearea Cominformului de către Stalin apare ca răspuns la Planul Marshall american, refuzat de „democrațiile populare” din Europa Centrală.

Singurele întruniri ale Cominformului au avut loc în septembrie 1947 (Polonia), în iunie 1948 (România) și noiembrie 1949 (Ungaria).

După moartea lui Stalin, survenită la începutul lunii martie 1953, încetul cu încetul Cominformul își pierduse din importanță: cele două blocuri opuse se îndreptau spre o coexistență pașnică, organizația dizolvându-se în aprilie 1956. Această dizolvare este efectul clar al destalinizării lansate de Nikita Hrușciov în februarie 1956, după cel de-al XX-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și după „raportul secret” privitor la „cultul personalității” și la crimele lui Stalin.

Vizualizări: 626

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Oameni, locuri, povești:

Citește și: