Boza nu crede că va fi schimbat de liberali

Președintele Directoratului Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza, nu crede că schimbarea managementului companiei este o prioritate pentru cei care au preluat guvernarea acum câteva săptămâni. Interesul pentru subiect este justificat prin faptul că președintele PNL Gorj, deputatul Dan Vîlceanu, spunea în toamnă că îl va schimba pe Boza a doua zi după ce liberalii vor ajunge la guvernare.

Sorin Boza a spus luni într-o declarație pentru Radio Infinit că a avut deja trei-patru întâlniri cu factorii de decizie de la nivel central și local, dar nu s-a pus problema vreunei schimbări. Boza a susținut și că nu i s-a cerut să schimbe directori sau să numească pe cineva, așa cum se întâmpla în alte timpuri la companie.

”Ce a fost, cred că nu mai este! Dacă în alte vremuri se schimbau toți directorii, vă asigur că până acum nu mi-a cerut nimeni să schimb vreun director”, a spus Boza la postul de radio.

Și totuși, pe ordinea de zi a Adunării Generală a Acționarilor din 19 decembrie este revocarea tuturor supraveghetorilor CE Oltenia și numirea altora. Noii supraveghetori vor fi numiți pentru o perioadă de doar patru luni, ca și ultimele două serii de supraveghetori. Potrivit unor surse, viitorul Consiliu de Sipraveghere va decide mai departe revocarea Directoratului.

Vizualizări: 4,179

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: