Casă inedită, ridicată în Gorj de doi bucureșteni. De unde s-au inspirat și cât i-a costat!

În timp ce unii oameni își găsesc confortul în case mari sau pline de obiecte, mobilă și artă, alții își găsesc liniștea într-un tiny house. O astfel de decizie vine mână în mână cu schimbarea stilului de viață, dar și cu asumarea că traiul simplu este – pentru unii – mai bogat.

Mihai și Mădălina Gheorghiu nu locuiesc într-un tiny house, dar au construit unul în inima naturii, deoarece și-au dorit un mic business personal, dintr-o pasiune pe care o au pentru genul ăsta de case. Locuința este în satul Cernădia, în comuna Baia de Fier din județul Gorj. Au ridicat-o în trei luni, iar prețul total pentru construcție, design și mobilat a ajuns undeva la 40.000 euro.

Mihai, de profesie inginer energetician, s-a născut în București, oraș unde și locuiește alături de soția lui și fetița lor de un an. Tânărul de 33 ani povestește cum în copilărie și-a petrecut majoritatea vacanțelor la țară, atât în Dolj, lângă Craiova, dar și în Gorj, în orașul Novaci, la poalele munților Parâng. „Novaciul, deși este catalogat oraș, este o așezare destul de aerisită și cochetă, la poalele munților, înconjurat de păduri și râuri care izvorăsc din munții din zonă”, explică el, pentru lovedeco.ro.

Mihai mărturisește că are două pasiuni mari, cafeaua și plimbările, așa că încă din facultate și-a dorit un business în zona HoReCa. Atunci când pleacă în vacanțe alături de Mădălina, cei doi preferă să se cazeze la hoteluri sau pensiuni mici, deoarece își doresc să se relaxeze în natură, să fugă de agitația orașului și să ajungă în locuri cât mai liniștite.

Sursa de inspirație a fost o căsuță de tip tiny din New York, afacere de familie, unde a învățat cum clientul trebuie să fie pe primul loc, să nu faci rabat la calitate și să oferi ceva special, ce nu se găsește în zona în care vrei să-ți deschizi afacerea.

Tiny house-ul se închiriază cu 450-500 lei pe noapte, în funcție de sezon, pentru maximum doi adulți și doi copii și este pet friendly. „Oaspeții se pot relaxa în hamace sub pomii fructiferi, pot face BBQ pe terasă sau pot sta pe lângă vatra de foc din apropierea locuinței”, încheie el.

Citiți aici întreaga poveste. 

Galerie foto








Vizualizări: 14,271

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: