Luptă interesantă pentru Primăria Fărcășești

Comuna gorjeană Fărcășești este printre cele în care postul de primar se joacă, lupta anunțându-se a fi foarte strânsă. Sunt doar cinci candidați, toți cu notorietate în zonă, unul primar, altul fost primar, altul fiul unui fost primar.

PNL propune candidatura primarului în funcție, Constantin Drăgoescu. Acesta a câștigat alegerile acum patru ani și pe fondul unui schimb de candidați făcut pe ultima sută de metri între PSD și PNL. Atunci, PNL l-a luat pe peseditul Drăgoescu, iar PSD a susținut candidatura primarului de atunci, Spiridon Bălu, vechi pedelist. Posibil ca atunci electoratul să fi fost oarecum bulversat de schimbare, dar acum lucrurile sunt certe, Drăgoescu este tot candidatul PNL, iar Dănuț Spiridon Bălu al PSD.

PMP susține ca și acum patru ani candidatura lui Eleodor-Marius Trantie. A intrat în cursă și un candidat vocal, Robert Antonică Belgiu, susținut de USR. Acesta este fiul fostului primar Antonică Belgiu, preot în localitate.

Nu lipsită de interes este candidatura lui Ovidiu Priporeanu din partea Pro România, acesta fiind lider sindical în minerit.

La alegerile europarlamentare și prezidențiale, PSD și PNL au mers bară la bară, cu un ușor avantaj de partea PSD, ceea ce înseamnă că liberalul Drăgoescu nu stă foarte liniștit. Mai ales că Bălu și Belgiu au făcut opoziție timp de patru ani, fără întrerupere.

Rezultate alegeri locale 2016

Dragoescu Constantin (PNL) - 1.024 voturi
Balu Spiridon-Danut (PSD) - 687

Trantie Eleodor-Marius (PMP) - 126
Pirvulescu Dumitru (PRU) - 52
Sovilgau Costel (ALDE) - 49

Voichita Doinel (indep.) - 24

Butura Ion (UNPR) - 16
Vulpe Aristotel (indep.) - 12

Vizualizări: 1,911

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: