12 ani de la moartea lui Liviu Dafinescu

Rude, prieteni, colegi de serviciu, dar și autoritățile județului Gorj au fost prezenți marţi la mormântul lui Liviu Dafinescu, cel care a fost directorul Ansamblului Folcloric ,,Doina Gorjului“. S-au împlinit 12 ani de când Liviu Dafinescu a trecut în neființă. Soția și fiica au fost prezente la căpătâiul artistului Liviu Dafinescu, având grijă ca în fiecare an să-l comemoreze cum se cuvine. Actualul director al ansamblului profesionist, Gheorghe Porumbel, i-a fost prieten încă din copilărie și a vorbit despre omul Liviu Dafinescu.

La mormântul lui Liviu Dafinescu din Cimitirul Eroilor s-au adunat marţi oameni de cultură din județul Gorj, care l-au comemorat așa cum cere tradiția pe cel care a fost directorul Ansamblului ”Doina Gorjului”. Colegii de muncă i-au adus un omagiu și au vorbit despre profesorul Liviu Dafinescu. „Mi-l amintesc astăzi exact cum era. L-am cunoscut foarte bine, în afară de ai lui, sunt unul dintre foarte puținii care l-am cunoscut din fragedă pruncie. El s-a născut la doar două săptămâni după mine, am crescut împreună, am mers împreună la grădiniță, apoi la școală. A pornit de jos, a fost copilul unor oameni simpli, dar de mare caracter și a ajuns la Doina Gorjului prin talent și prin muncă. Nu era vesel, era plin de trăire sufletească, era un tip volubil, deschis. Când am lucrat împreună la casa de cultură de la Novaci, mai făceam câte o chindie împreună și erau destul dese. De fiecare data Liviu era sufletul petrecerii. De fiecare dată nu ne mai săturam de vorbe alese, de distracție și bineînțeles nici de un vin roșu”, a spus Gheorghe Porumbel, directorul Ansamblului Profesionist ”Doina Gorjului.

Artist: Când a plecat, ne-am simţit ca pe o corabie fără cârmaci

Pentru mulți dintre cei prezenţi la mormântul din Cimitirul Eroilor, Liviu Dafinescu a fost omul care i-a făcut artişti. ”A fost un profesor exigent, dar exigent în sensul bun al cuvântului. A fost ca un părinte pentru noi, întotdeauna ne încuraja şi ne făcea să ne dorim să fim mai buni. Mi-aduc aminte că mereu după spectacole ne duceam la el să-l întrebăm cum a fost, dacă a ieşit bine și el ne zicea așa, foarte serios, că a ieşit bine în proporţie de 70%. Întotdeauna ne spunea că e loc de mai bine. Când a plecat dintre noi, ne-am simțit ca o pe corabie care nu mai are cârmaci, dar am reuşit să mergem mai departe pentru că îi datoram asta”, a spus Adriana Stelea, balerina la Doina Gorjului.

Soţia marelui artist Liviu Dafinescu ne-a mărturist că artistul este încă viu în amintirea ei şi că, dacă nu s-ar fi stins din viaţă, Dafinescu ar fi dus Gorjul pe cele mai înalte culmi. ”Eu am fost cel mai mare critic al lui, îmi spunea tot ce avea pe suflet, iar eu îi spunem ce nu face bine.  A fost un soț ideal, un tată perfect, el însuși tânjea mereu după perfecțiune. Vă spun sincer că dacă nu se întâmpla acest eveniment nefericit, Gorjul era acum capitala culturală a țării”, a spus Vasilica Dafinescu, soția lui Liviu Dafinescu.  Artistul s-a stins din viață în anul 2004 după ce ani la rând s-a luptat să aducă Ansamblul Profesionist Doina Gorjului pe cele mai înalte culmi.

Galerie foto


Vizualizări: 647

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: