15 ani de Filarmonică târgujiană. La mulți ani, Lyra Gorjului!

În 17 decembrie, se împlinesc 15 ani de când Filarmonica târgujiană, Lyra, și-a reluat activitatea, din inițiativa directorului Școlii Populare de Artă Tg-Jiu, regretatul Viorel Gârbaciu.

La începutul secolului XX, mișcarea artistică Lyra, inițiată de marele George Ștephănescu, emancipa, la nivel de țară, spectacolul de operă.

La Tg-Jiu, evenimentele muzicale luau amploare în anul 1902, chiar dacă de puține ori stagiunile erau complete.

Printre personalitățile locale aș aminti pe nepoata lui Nicolae Bălcescu, Ana Bălcescu-Culcer, care l-a acompaniat la pian pe George Enescu, în popasul său, la Tg-Jiu; casa în care a avut loc acest eveniment va deveni, în 1957, Școala de Muzică și Arte Plastice, la inițiativa învățătorului luminat Constantin Chiată. De atunci, activitatea muzicală organizată s-a desfășurat în cadrul celor două instituții de mare importanță în formarea tinerilor artiști: Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” și Școala Populară de Artă Tg-Jiu. Dacă din liceul de muzică sunt selectați membrii orchestrei, organizarea și susținerea financiară se datorează, în continuare, Școlii Populare de Artă, prin director Alexandru Bratu; principalii colaboratori ai Lyrei târgujiene sunt membrii Filarmonicii „Oltenia” din Craiova.

Până la evenimentul din 2005, mișcarea muzicală s-a cristalizat în jurul spectacolelor care îi avea ca protagoniști pe tânărul Florin Berculescu, pe atunci pianist în formare, și violoncelistul Mircea Suchici, în sala Muzeului Județean „Alexandru Ștefulescu”, cu pianul Bösendorfer pe care fusese acompaniat George Enescu de către Ana Bălcescu-Culcer.

Găzduite de Tetrul „Elvira Godeanu”, concertele Lyrei au adus în fața publicului târgujian personalități marcante, soliști și dirijori, dar au antrenat și tinerele talente care și-au găsit afirmarea pe scena târgujiană: Daniela Popescu (canto), pianiștii Cristian Sandrin, Lucian Suchici, Ramona Niculete, violoniștii Olivia PopaGeorgiana Păducel, Rafael Butaru, Andreea-Gabriela Suchici și Cristian Blondea, și tânărul dirijor Andreas Mihăiță; dirijori de talie internațională: Sabin Păuța (în 2009 a acceptat invitația la Tg-Jiu, pe când era director artistic și prim-dirijor al celei mai vechi orchestre din New Jersey), François Robert Girolami (muzician și filosof, profesor al Conservatorului parizian), Dorin Frandeș (dirijor al Filarmonicii din Arad); aceștia au fost un exemplu viu în afirmarea dirijorilor noștri, care au asigurat continuitatea Lyrei: Mircea Suchici, Florin Berculescu, Ilie Cetean și regretatul Ștefan Frățilă-Iacov, care, alături de soția sa, Carmen Adela, au vegheat pașii tinerilor violoniști.

Am avut ocazia să ascultăm violoniști celebri: Daniel Podlovschi (solist de talie internațională și professor al Conservatorului bucureștean), Gabriel Croitoru (din 2008, a obținut dreptul a cânta la vioara Guarneri del Gesu “Catedrala”, care a aparținut lui George Enescu), talentatul violinist Iuliu Bertok, Ion Stănescu și Marco Bartolini, soliști ai Filarmonicii din Pesaro - Italia; filarmoniștii craioveni care au susținut calitatea orchestrei: Gabriel Niță, Simion Petrencu, George Lefteroglu și târgujienii nostri, profesorii Ilie Cealîcu și Georgiana Păducel

Am ascultat voci de aur, soliști de talie internațională, profesori ai conservatoarelor de prestigiu, din țară: baritonul Vasile Martinoiu (în anul 2004, președintele României i-a conferit Odrinul Meritul Cultural în grad de Comandor), Mihaela Vlad (Cluj-Napoca), Bogdan Podlovschi (București), Camelia Clavac (Pitești), Mirela Zafiri (București), Diana Țugui (Cluj-Napoca), Rodica Gabriela Anghelescu (București), Dan Cherata (Craiova) și târgujienii Daniela Popescu (originară din Stejari-Gorj, talent descoperit în cadrul Scolii Populare de Artă, va studia la Royal College of Music - Londra), actorii-tenori Ion Alexandrescu și Cosmin Brehuță (directorul Teatrului Elvira Godeanu).

Cei mai mari chitariști din țară: Bogdan Mihăilescu, Mihai Mihăescu, Stan Zamfirescu, violonceliștii: Petre Baciu – prof. univ.dr. Cluj-Napoca, târgujianul Mircea Suchici, membru al Filarmonicii „Oltenia” – Craiova, dirijor și compozitor.

Suflători de mare talent: celebrul clarinetist Aurelian Octav Popa, saxofoniștii Bogdan Uță și Liviu Chisăr, oboistul Florin Ionoaia (oboi), fagotistul Cristian Avram, flautista Vitoria Stan, târgujienii: Iulia Dumitrescu (flaut), Florin Dumitrescu (trompetă).

Pianiștii care ne-au încântat sufletul: Constantin Sandu (profesor de pian la Școala Superioară de Muzică și de Arte din Porto - Portugalia), Diana Barb (Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca), Viniciu Moroianu (Universitatea Națională de Muzică din București); o prezență deosebită este pianistul originar din Tg-Jiu, Andrei Enoiu-Pânzariu, actual prodecan al Universității de Arte ”George Enescu” din Iași.           

Alături de invitații de prestigiu ai concertelor, inima Lyrei bate la Tg-Jiu cu Mircea Succhici, Florin Berculescu, Ilie Cealâcu, Georgiana Păducel, cu instrumentiștii Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu”, prin grija Școlii Populare de Artă.                                                                                                                

Acest articol este doar o enumerare a celor care ne-au onorat scena pentru că numele lor poartă adevărata poveste și frumusețe a Lyrei târgujiene.

Nichita Stănescu spunea: Cel mai frumos catren, de-aş fi in stare să-l scriu vreodată, ar avea patru versuri: Eminescu, Grigorescu, Enescu, Brâncuşi.

Prof. dr. Mihaela Sanda Popescu

Vizualizări: 1,585

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: