5 exerciții pe care le poți face zilnic să-ți stimulezi creierul

Odată cu trecerea timpului, capacitatea de a ne concentra cu succes în sarcinile noastre zilnice începe să se atrofieze. Mai exact, rezerva cognitivă a creierului (abilitatea sa de a face față daunelor neurologice cauzate de bătrânețe) se diminuează cu trecerea anilor. Cu toate acestea, există numeroase metode și exerciții specifice pentru a stimula capacitatea creierului și pentru a accelera rezerva cognitivă a acestuia, la fel cum exercițiul fizic zilnic ajută la îmbunătățirea și menținerea unui sistem imunitar sănătos.

Un creier sănătos, o minte sclipitoare
În afară de o dietă viabilă și de exerciții regulate, poți găsi numeroase proceduri prin care îi poți oferi creierului tău doza zilnică de antrenament fără să te gândești la piedicile financiare.

Deși în mediul online există o multitudine de software-uri specializate pentru îmbunătățirea performanței cerebrale, acestea nu au dovedit să aibă un impact neurologic pozitiv asupra persoanelor mai în vârstă. Cercetătorii australieni au publicat un articol în revista PLOS în anul 2014 în care au supravegheat 52 de studii diferite pe training-ul cognitiv computerizat la care au participat 4,885 de persoane. În acel studiu, cercetătorii au descoperit că jocurile pentru stimularea cognitivă nu au avut niciun efect asupra îmbunătățirii performanței creierului.

Cinci exerciții pe care le poți încerca
1. Dansul
Oamenii de știință au descoperit că dansul are efecte neurologice pozitive atunci când au început să investigheze coordonarea mintală complexă pe care dansatul îl dispune. Într-un articol publicat în 2008 în revista “Scientific American,” un neurolog de la Universitatea Columbia a postulat că sincronicitatea dintre muzică și mișcare constituie o “dublă plăcere.” Muzica stimulează regiunea de recompensare a creierului, în timp ce dansul activează circuitele senzoriale și motorii ale corpului. 

2. Învață o limbă nouă 
Învățarea unei limbi noi ajută la îmbunătățirea gândirii și a abilităților de memorare. Studenții bilingvi se concentrează mai bine putând, astfel, să ignore distragerile mult mai eficient decât cei care vorbesc o singură limbă.

Lector al Universității de Filozofie, Psihologie și Științe Lingvistice din Edinburgh, doctorul Thomas Bak a descoperit că adolescenții bilingvi au avut o performanță mult mai bună la testele de atenție și au dispus de o concentrare mai stabilă decât vorbitorii de o singură limbă. Acesta a testat 853 de persoane în 1947, moment la care participanții aveau 11 ani. În 2008 și 2010, aceeași pacienți au fost retestați, astfel descoperindu-se că cei bilingvi dădeau în continuare rezultate mai bune.

Rezultatele au arătat că învățarea unei limbi noi are efecte pozitive în toate etapele vieții. Așadar, nu e niciodată prea târziu să beneficiezi de efectele cognitive pe care le oferă o limbă nouă.

3. Matematica
Exercițiile de matematică declanșează un proces neurologic extraordinar numit neuroplasticitate. În momentul în care ne concentrăm asupra unui exercițiu, lobul frontal este activat și numărul de conexiuni dintre celule crește în această parte a creierului.

De asemenea, matematica sporește abilitățile analitice, creând bazele pentru gândirea sistemică. Celebrele vorbe ale lui Blaise Pascal spun că matematica era o materie care “umple și satisface grozav mintea.” Geniul lui Pascal nu numai că a ajutat la construirea primul calculator mecanic, dar a participat în numeroase încercări de a descoperi mişcarea continuă, care e posibil să fi dus la crearea primei roți de ruletă.

4. Scrie de mână
Odată cu avansarea tehnologică, oamenii au început să piardă beneficiile pe care scrisul de mână le oferă creierului. De-a lungul timpului, o multitudine de studii au arătat că scrierea de mână ajută la îmbunătățirea memoriei pentru noi informații, motiv pentru care elevii și studenții aleg în continuare această metodă pentru învățare.

Un studiu realizat în 2017 și publicat în jurnalul “Frontiers in Psychology” a descoperit că regiunile creierului asociate cu învățarea sunt mult mai active în momentul în care o persoană completează un exercițiu scriindu-l de mână în loc să-l rezolve tastând.

Autorii studiului spun că scrierea de mână deblochează codificarea profundă de noi informații în moduri în care tastarea nu o poate da. Alți cercetători spun că scrierea de mână ajută la îmbunătățirea dezvoltării cognitive și oferă o stare de relaxare, aproape intimă între gând și ceea ce o persoană scrie fizic.

5. Meditează
Cu toții am auzit din multiple surse cum că meditația duce la o claritate mentală mai aprofundată, reduce nivelul de stres și de anxietate. Dar ce beneficii aduce creierului?

Multe cercetări psihologice au confirmat ceea ce mulți care practică meditația o știu deja: este bună atât pentru trup cât și pentru suflet. Cele mai recente studii au dovedit că meditația alimentează acea parte a creierului care contribuie la starea de bucurie.

Pe scurt, o simplă meditație zilnică a circa 20 de minute poate ajuta la restructurarea creierului - crește grosimea cerebrală din hipotalamus, astfel reducând senzațiile de negativism, reduce nivelul de stres din organism, îmbunătățește concentrarea și ajută la protejarea de lungă durată a funcțiilor cognitive pe parcursul anilor. 

Vizualizări: 2,085

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Tendințe:

Citește și: