53 de noi infectări în Gorj. Motru, în scenariul roșu!

Evoluția cazurilor de Covid continuă să fie îngrijorătoare la nivelul județului Gorj, iar la Terapie Intensivă nu mai sunt locuri de zile bune. În ultimele 24 de ore au fost 53 de noi infectări, în condițiile în care se știe că la final de săptămână se fac mai puține teste.

Așa cum se așteptau autoritățile locale, și Motru a intrat duminică în scenariul roșu. Localitățile cu incidență mare în Gorj sunt: Ciuperceni (5,84), Bumbești Jiu (4,23), Novaci (3,71), Lelești (3.43), Văgiulești (3,39), Târgu Jiu (3.29), Drăguțești (3,19), Motru (3,07).

La nivelul județului Gorj au fost 774 de infectări în ultimele 14 zile, ceea ce înseamnă o incidență de 2,17.

La nivel național au fost 4383 de noi cazuri de infectare, dar și 44 de decese.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.829. Dintre acestea, 1.232 sunt internate la ATI.

Vizualizări: 3,899

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: