56 de percheziţii la marii afacerişti ai României

"În cursul zilei de 16 octombrie 2014, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 56 de locații situate în municipiul Bucureşti şi comune din judeţul Ilfov, având destinaţia de sedii de societăţi comerciale, de fundaţii sau domicilii ale unor persoane fizice", a anunţat DNA.

Potrivit presei centrale, au loc percheziţii la fostul şef al SIE Cătălin Harnagea, la oamenii de afaceri Dorin Cocoş, Remus Truică şi Nicolae Dumitru, la fostul ministru Gabriel Sandu, fostul consilier prezidenţial Dorin Marian, Adrian Petrache (tatăl preşedintelui COSR) şi la Fundaţia Dinu Pescariu.

Anchetatorii ridică documente de la locuinţele şi sediile de firme şi fundaţii percheziţionate, care ar putea constitui probe în dosarul Microsoft.

Cătălin Harnagea a condus Serviciul Român de Informaţii (SIE) în intervalul 30 iulie 1997-1 februarie 2001, când Dorin Marian a ocupat funcţia de consilier prezidenţial (1996-2000) şi şef al Administraţiei Prezidenţiale (martie-septembrie 2000). Cătălin Harnagea a scris, în CV-ul său, că a fost, din 2005, consultantul EADS pe proiectul de securizare al frontierelor României şi pe cel de off-set.

Dorin Marian a fost asociat cu Cătălin Harnagea într-o firmă, acesta cesionând acţiunile în februarie 2007, cu o zi înainte de a fi numit în funcţia de prim-consilier al premierului din acea perioadă, Călin Popescu Tăriceanu.

Presa a relatat că Adrian Petrache, tatăl preşedintelui Comitetului Olimpic şi Sportiv Român Alin Petrache, este un apropiat al lui Dorin Cocoş şi al fostului premier Adrian Năstase, partener de afaceri imobiliare cu Alexandru Bittner.

Vizualizări: 157

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: