6 Tipuri de seminte esentiale pentru sanatatea organismului

Pentru un organism sanatos, este indicat sa adaugam la dieta noastra si alte alimente decat cele "obisnuite". Din acest motiv, in acest articolul, vom face referire la seminte, pe atat de reduse ca dimensiuni, pe atat de potente si de bogate in nutrienti. Iata 6 tipuri de seminte care sunt esentiale pentru bunastarea organismului oricui, indiferent de sezon:

Seminte de chia

Semintele de chia, in special varietatea Salba, sunt foarte bogate in fier, folati, calciu, magneziu, acizi grasi omega-3 si fibre solubile. Astfel, calciul si magneziul sunt esentiale pentru oase si dinti, iar acizii omega-3 scad nivelul de trigliceride, ajutand sistemul circulator si prevenind bolile de inima. In plus, fibrele solubile ajuta la scaderea nivelului de colesterol, stabilizeaza nivelul de zahar din sange si ajuta la satietate, ceea ce face ca semintele chia sa fie excelente pentru diete.

Cum se consuma: poti adauga seminte de chia la iaurturi, cereale cu lapte, salate, sau chiar la blaturi de tort sau prajituri.

Seminte de cannabis

Desi ne pot trimite cu gandul la marijuana, aceste seminte nu contin deloc THC (substanta psihoactiva ce da un efect euforic). In schimb, aceste seminte de cannabis sunt o sursa foarte importanta de proteine si de acizi grasi omega-3 si omega-6. De asemenea, contin fitosteroli, compusi vegetali ce ajuta la scaderea nivelului de colesterol. Tratamentele cu seminte de cannabis sunt cunoscute inca din antichitate, fiind folosite in multe ramuri ale medicinii din acele vremuri.

Cum se consuma: Le poti adauga la salate sau la shake-uri, sau presara pe deasupra iaurturilor sau a cerealelor cu lapte. De asemenea, sunt folosite cu succes si la checuri, fursecuri sau prajituri, datorita aromei deosebite, asemanatoare cu cea a nucilor.

Seminte de dovleac

Aceste super-seminte sunt o sursa importanta de vitamina B, fier, magneziu, proteine si zinc, fiind dealtfel foarte bogate in triptofan, un aminoacid ce ajuta la scaderea anxietatii.

Cum se consuma: ca atare sau prajite. Pot fi adaugate in amestecuri de fructe, sau chiar in supe si salate.

Seminte de floarea-soarelui

Cu toate ca sunt foarte des intalnite, nu multi sunt cei care cunosc faptul ca semintele de floarea-soarelui sunt o sursa excelenta de vitamina B si vitamina E, un antioxidant puternic ce protejeaza celulele si mentine aspectul sanatos al pielii si al parului. Pe langa aceste avantaje, sunt foarte bogate in proteine si grasimi sanatoase.

Cum se consuma: ca atare, crude sau prajite, sau adaugate la prajituri, fursecuri, salate si minuturi.

Seminte de in

Aceste mici seminte cu aroma de nuci sunt o sursa incredibila de fibre solubile, care scad colesterolul si ajuta la stabilizarea nivelului de glucide din sange. Sunt bogate si in lignani, un tip de estrogen vegetal, care poate preveni mai multe tipuri de cancer.

Cum se consuma: avand un invelis dur, se recomanda macinarea lor intr-un blender. Se pot apoi adauga la smoothie-uri, iaurturi, ovaz cu lapte, tocanite si alte produse gatite.

Germeni de grau

Cu toate ca tehnic acestia nu mai sunt chiar seminte, germenii de grau abunda in proteine, fier, si folati. Fibrele acestora previn constipatia si dau o senzatie de satietate. Avand un index glicemic scazut, acest tip de germeni nu iti va afecta nivelul de zahar din sange.

Cum se consuma: pot fi adaugati la salate si smoothie-uri sau adaugati ca ingredient in diverse retete pentru copt sau gatit.

Vizualizări: 1,763

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: