A căzut de pe bicicleta și a decedat! Update: victima este omul de afaceri Florin Păsătoiu!

Un bărbat din comuna Mușetești a murit după ce a căzut de pe bicicleta. Trupul neînsuflețit a fost zărit pe marginea drumului de cei care au trecut prin zonă. Oamenii au sunat imediat la 112.

Update: Victima avea 47 de ani. Este vorba despre Florin Păsătoiu, cadru universitar la Universitatea din Craiova și proprietarul unei pensiuni din comuna Mușetești. Păsătoiu este cel care a deschis cel mai mare parc de aventură din Oltenia. 

"La data de 26 martie a.c., ora 02:15, Poliția Orașului Bumbești-Jiu a fost sesizată prin apel de urgență, cu privire la faptul că pe raza localității Mușetești, pe partea carosabilă, se află o persoană, posibil decedată.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilind că un bărbat de 47 de ani, din comuna Mușetești, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe DC 6 Mușetești, a pierdut controlul ghidonului, s-a dezechilibrat și a căzut.

În urma căzăturii a survenit decesul bărbatului.

Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite cauzele și împrejurările producerii evenimentului", transmite IPJ Gorj. 

Vizualizări: 6,837

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: