A găsit un proiectil lângă casă. Păzit toată noaptea de poliție!

Un localnic din Crasna, județul Gorj, a găsit marți seara lângă casă, acolo unde lucra la o construcție nouă, un element de muniție neexplodat. Acesta a sunat la poliție, care a anunțat imediat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj, iar o echipă pirotehnică s-a deplasat la fața locului.
Pompierii militari au efectuat cercetarea și identificarea obiectului și au constatat că este vorba despre un proiectil care se afla în pământ la o adâncime de aproximativ 20-25 cm. Din cauza întunericului, operațiunea de extragere a proiectilului s-a amânat până miercuri dimineață, pe timpul nopții zona fiind asigurată de către polițiști.
La primele ore ale dimineții, specialiști pirotehnici din cadrul ISU Gorj s-au deplasat la fața locului și au extras proiectilul, constatând că este vorba despre un proiectil neexplodat de calibru 100 mm care provine din Primul Război Mondial.


Intervenția pompierilor a fost una foarte dificilă din cauza faptului că proiectilul avea focosul activ. Acesta a fost ridicat și urmează să fie depozitat în vederea distrugerii într-un poligon special amenajat, anunță ISU Gorj.
Zona în care a fost găsit a fost cercetată amănunțit de către pirotehniștii din cadrul ISU Gorj pentru a se asigura că nu există și alte elemente de muniție neexplodate. (A.A.)

Vizualizări: 1,957

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: