A intrat peste ei în curte să îi bată, dar a ajuns la spital

Un tânăr de 29 de ani a ajuns la spitalul din Târgu Jiu cu multiple leziuni. Acesta a intrat în curtea unui tânăr de 20 de ani din Târgu Jiu pe care a vrut să îl bată, exercitând acte de violență și asupra altor persoane din gospodărie. În cele din urmă el a fost bătut mai rău și a ajuns la spital.

Poliția a constatat că, pe fondul consumului de alcool, un tânăr de 29 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, a pătruns fără drept în curtea locuinței unui tânăr de 20 de ani, din aceeași localitate, unde a început să agreseze fizic atât tânărul cât și alte 2 persoane care se aflau în curte. Ulterior conflictul a degenerat și au început să se agreseze reciproc. 

În urma conflictului, tânărul de 29 de ani, a suferit mai multe leziuni, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Doi tineri de 20 și 21 de ani, din municipiul Târgu-Jiu și o tânără de 26 de ani, din comuna Bălești, au fost conduși la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, arată IPJ Gorj. (A.A.)

Vizualizări: 3,418

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: