A murit preotul care a fondat biserica de la spital

“În aceste momente grele, conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu și întregul colectiv al unității medicale sunt alături de familia îndurerată a preotului Gheorghe Stoichin, care a plecat, mult prea devreme, dintre noi”, a anunțat vineri conducerea unității medicale.

Cei care l-au cunoscut pe părinte au fost marcați de vestea dureroasă a morții sale. Părintele Gheorghe Stoichin a slujit, vreme de 24 de ani la biserica de la Valea Mare-comuna Runcu, iar din 1995 a fost preot paroh la Biserica Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu.

A slujit aici vreme de 19 ani, fiind ctitorul lăcașului de cult care este situat la Spitalul 700 din municipiu. Biserica cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost ridicată prin truda părintelui Stoichin, care timp de 13 ani a făcut tot ce a putut ca și la cea mai importantă unitate medicală din județul Gorj să existe un lăcaș de cult unde atât cetățenii, cât și pacienții să se poată ruga. Biserica cu hramul "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" a fost sfinţită pe 23 octombrie 2010.

Trupul neînsuflețit va fi depus în cursul zilei de astăzi la Biserica Spitalului, slujba de înmormântare având loc duminică.

Vizualizări: 5,336

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: