A plecat la pescuit și nu s-a mai întors

O femeie din Motru și-a dat soțul dispărut, după ce acesta a plecat sâmbătă la pescuit și nu s-a mai întors. Ilie Emil are 52 de ani și nu a mai putut fi contactat.

“Din cercetări s-a stabilit că acesta s-a deplasat cu un autoturism albastru, iar ultima discuție avută cu soția sa a fost ieri, în jurul orei 16, comunicând că se află la pescuit pe râul Motru, iar ulterior nu a mai putut fi contactat”, transmite IPJ Gorj.

Poliția a dat publicității semnalmentele bărbatului: înălţime 1,80 m, greutate aproximativă 90 kg, ochi căprui, păr șaten.

În momentul plecării, persoana purta următoarele articole de îmbrăcăminte: pantaloni de culoare gri, hanorac de culoare roșie, vestă de culoare kaki, pantofi sport gri deschis și avea asupra sa o borseta de culoare neagră.

“Cei care pot oferi detalii referitoare la persoana dispărută sunt rugati sa apeleze numărul unic de urgență 112 sau să se deplaseze la cea mai apropiată unitate de poliție”, este mesajul IPJ Gorj.

Vizualizări: 4,544

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: