ACS Viitorul Târgu Jiu se pregăteşte în Bulgaria

ACS Viitorul Târgu Jiu se pregăteşte începând de luni în Bulgaria, acolo unde conducerea clubului a perfectat un stagiu de zece zile de antrenamente. Echipa s-a reunit pe data de 17 iunie şi a susţinut deja trei meciuri amicale înainte de plecarea în acest cantonament.

ACS Viitorul Târgu Jiu s-a pregătit pe plan local timp de trei săptămâni după reunire şi a susţinut şi trei meciuri amicale, toate pierdute de elevii lui Cristian Lupuţ. Conform declaraţiilor team managerului Gabriel Răscol, jucătorii se pregătesc, începând de luni, într-un stagiu de pregătire centralizată care are loc în Bulgaria, locaţia nefiind anunţată de club. Nici lotul cu care s-a plecat în acest stagiu nu a fost anunţat de ACS Viitorul Târgu Jiu. „După data de 4 iulie, pentru o perioadă de 10 zile, o să plecăm în cantonament cu echipa. Locaţia este una în afara țării, în Bulgaria, pentru că am găsit condiţii foarte bune în zona unde vrem să mergem”, a spus, la Radio Infinit, Gabriel Răscol, precizând că echipa va avea condiţii bune de pregătire şi adversari pentru meciuri amicale: „Putem să ne pregătim acolo aşa cum trebuie şi avem asigurate şi trei jocuri amicale. Amicalele vor fi stabilite acolo, la faţa locului, încă nu putem să dăm nume dar sunt mai multe echipe care doresc să joace cu noi. Din cele 6-7 echipe care sunt acolo în cantonament, la programul pe care îl avem, vom vedea cum sunt şi echipele şi să stabilim zilele în care putem să disputăm jocurile amicale”.

După cele trei jocuri amicale pe care le-a disputat în ţară, ACS Viitorul va mai juca trei jocuri amicale în cantonamentul din Bulgaria cu adversari care nu sunt încă stabiliţi.

Vizualizări: 548

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: