Acuzaţii grave de abuz la adresa lui Işfan!

Acuzaţii de abuz în serviciu aduse de edilul comunei Turburea, Ion Bârcă, la adresa inspectorului general şcolar, Ion Işfan! Relaţia de prietenie, dar şi cea de colegi de partid dintre cei doi pare să se fi uzat destul de mult, după cum reiese din afirmaţiile acuzatoare ale lui Bârcă. Acesta arată cu degetul spre Işfan, spunând că i-a desfiinţat ilegal clasa de liceu pe care o avea la unitatea de învăţământ din comuna pe care o reprezintă. Acum, Bârcă îi reaminteşte lui Işfan că se află în fruntea Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj (IŞJ), în urma sprijinului politic şi în urma modalităţilor de numire în funcţie practicate la deconcentrate, adică în funcţie de culoarea partidului din care provine fiecare.
Fiind foc şi pară pe coechipierul său politic, Ion Bârcă îi reaminteşte inspectorului general Işfan că, în numele prieteniei care îi leagă sau îi lega cândva, nu ar fi trebuit să recurgă la desfiinţarea clasei de liceu pe care o avea în Turburea. Mai mult, Bârcă spune că Ion Işfan a făcut acest gest într-un mod mai puţin obişnuit, fără să ofere vreo explicaţie, iar pentru acest lucru, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj s-ar putea alege cu o plângere penală.
Elevii care ar fi vrut să se înscrie la singura clasă de liceu din localitate au descoperit că aceasta nu mai există. „La Târgu-Jiu se află un om (n.r. Ion Işfan) cu care eu am fost prieten, dar dumnealui nu prea este prieten cu comuna Turburea, pentru că mi-a desfiinţat clasa a noua de liceu. Este un lucru foarte rău. Chiar am intenţionat să îi fac o plângere penală (...) pentru că şi-a bătut joc de comuna Turburea”, a declarat primarul comunei Turburea, Ion Bârcă.
Acesta spune ca se aprobase în şedinţa de consiliu local tot ceea ce ţinea de clasa de liceu. Acum, primarul va apela chiar şi la Ministerul Educaţiei. „Am luat aprobare în Consiliul Local. Reţeaua şcolară a fost aprobată. Fără să ni se spună, ne-am pomenit că elevii nu mai aveau acele coduri prin care să se înscrie. (...) Avem, totuşi, o clasă de profesională. Vom rezolva şi cu liceul. Vom ajunge şi la Minister”, mai spune Bârcă.
Işfan: Nu comentez declaraţiile politice
Contactat telefonic de jurnalişti cu privire la acuzele aduse de primarul din Turburea, generalul Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, Ion Işfan, a declarat că: “Eu doar am înfiinţat, nu am desfiinţat nimic. Nu comentez declaraţii politice”. Prin urmare, se pare că edilului din Turburea nu îi va rămâne decât să caute dreptatea în instanţă sau la Ministerul Educaţiei Naţionale, urmând să demonstreze că gestul lui Işfan este un abuz.

Vizualizări: 2,981

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: