Al nouălea caz de coronavirus, confirmat în Hunedoara

A fost confirmat un nou caz pozitiv în urma testului pentru Coronavirus (COVID-19): un bărbat de 40 de ani din Hunedoara.

Persoana se afla în izolare la domiciliu din 26 februarie, întrucât a revenit în țară din Italia (Bergamo). În cursul zilei de ieri i-au fost recoltate probe, după ce bărbatul a manifestat febră.

Bărbatul va fi internat la Spitalul de boli infecțioase din Timișoara și a fost declanșată ancheta epidemiologică pentru identificarea tuturor persoanelor cu care s-a aflat în contact.

Cel de-al 8-lea caz de infectare cu coronavirus a fost anunțat tot vineri, în județul Olt. Este vorba despre un bărbat de 51 de ani care a intrat în contact cu cazul de la Suceava, călătorind cu acelaşi autocar care venea din Italia. El va fi internat la Craiova.

Vizualizări: 1,864

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: