Alertă din cauza viperelor

Este alertă în județul Mehedinți, din cauza viperelor. De altfel, spitalele au început deja să își facă stocuri de vaccin antiviperin. În ultima perioadă, jandarmii au fost chemați să intervină tot mai des pentru înlăturarea șerpilor din zonele locuite.

Odată cu venirea căldurii, jandarmii au intervenit în 16 situații în care a fost semnalată prezența unui șarpe, doar în județul Mehedinți. În două dintre cazuri, a fost vorba despre vipere, șerpi extrem de veninoși, a căror mușcătură poate fi fatală. 

Spitalele din zonă și-au făcut stocuri de vaccin. 

Adrian Cican, managerul Spitalului Municipal Orșova: Avem șase doze. Este perioada de vârf în care și turismul a început să fie la cel mai înalt nivel în zona Clisurii Dunării. 

Claudia Mendea, purtător de cuvânt IJJ Mehedinți: În majoritatea cazurilor, prezența șerpilor a fost semnalată în gospodăriile oamenilor, în proximitatea locuințelor sau în fața scărilor de bloc.

Specialiștii le mai recomandă oamenilor ca atunci când ajung în zone cu vegetație abundentă, unde pot apărea șerpi, să poarte încățăminte adecvată, să fie foarte atenți unde se așează, notează Digi24.

Vizualizări: 1,212

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: